şi Mă îndur pînă la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
TSK
TSK · Exod 34:7
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Fii cu ochii în patru înaintea Lui, şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentrucă nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.
Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;
Iosua a zis poporului: ,,Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfînt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele.
şi am zis: ,,Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legămîntul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de ceice Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!
că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.
Domnul cearcă pe cel neprihănit, dar urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia.
Cel fără prihană se va bucura la vederea răzbunării; îşi va scălda picioarele în sîngele celor răi.
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat; ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător, dar i-ai pedepsit pentru greşelile lor.
Nelegiuirea părinţilor săi să rămînă ca aducere aminte înaintea Domnului, şi să nu se şteargă păcatul mamei lui!
Pe Cel ce a lovit pe Egipteni în întîii lor născuţi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
Spuneţi-le, şi aduceţi -i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a proorocit aceste lucruri dela început, şi le -a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decît Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mîntuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.
Tu dai îndurare pînă la al miilea neam de oameni, şi pedepseşti nelegiuirea părinţilor în sînul copiilor lor după ei. Tu eşti Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oştirilor!
La Domnul, Dumnezeul nostru, însă, este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!
Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vedera păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mînia pe vecie, ci Îi place îndurarea!
Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Şi cine poate ţinea piept mîniei Lui aprinse? Urgia Lui se varsă ca focul, şi se prăbuşesc stîncile înaintea Lui.
De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată.
Fiindcă n'aveau cu ce plăti, i -a iertat pe amîndoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?``
Pe acest Isus, Dumnezeu L -a înălţat cu puterea Lui, şi L -a făcut Domn şi Mîntuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.
Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
,,Ferice``, zice el, ,,de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, şi ale căror păcate sînt acoperite!
În El avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său,
fiindcă Dumnezeul nostru este ,,un foc mistuitor``.
Oricine n'a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.