TSK

TSK · Ezra 6:14

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع
Ezra 3:8 TSK

În al doilea an dela venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, cu ceilalţi fraţi ai lor, preoţi şi Leviţi, şi toţi ceice se întorseseră din robie la Ierusalim, s'au pus pe lucru şi au însărcinat pe Leviţii dela douăzeci de ani în sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului.

Ezra 4:24 TSK

Atunci s'a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim, şi a fost oprită pînă în anul al doilea al domniei lui Dariu, împăratul Perşilor.

Ezra 5:13 TSK

Totuş, în cel dintîi an al lui Cir, împăratul Babilonului, împăratul Cir a dat poruncă să se zidească din nou această casă a lui Dumnezeu.

Ezra 6:8 TSK

Iată porunca pe care o dau cu privire la ce veţi avea de făcut faţă de aceşti bătrîni ai Iudeilor, pentru zidirea acestei Case a lui Dumnezeu: cheltuielile, luate din averile împăratului venite din birurile de dincolo de Rîu, să fie plătite îndată oamenilor acestora, ca să nu înceteze lucrul.

Ezra 7:1 TSK

După aceste lucruri, supt domnia lui Artaxerxe, împăratul Perşilor, a venit Ezra, fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia,

Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile.

Hagai 1:8 TSK

Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne, şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta, şi voi fi proslăvit, zice Domnul.``

Hagai 2:2 TSK

,,Vorbeşte lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi rămăşiţei poporului, şi spune-le:

Am ridicat ochii şi m'am uitat, şi iată că era un om care ţinea în mînă o funie de măsurat.

Am ridicat din nou ochii şi m'am uitat, şi iată că patru cară ieşeau dintre doi munţi; şi munţii erau de aramă.