TSK

TSK · Evrei 11:27

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع
Exod 4:19 TSK

Domnul a zis lui Moise, în Madian: ,,Du-te, întoarce-te în Egipt: căci toţi ceice umblau să-ţi ia viaţa, au murit.``

Exod 11:8 TSK

Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi se vor pogorî la mine şi se vor închina pînă la pămînt înaintea mea, zicînd: ,,Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!`` După aceea, voi ieşi. Moise a ieşit dela Faraon, aprins de mînie.

Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute de mii de oameni cari mergeau pe jos, afară de copii.

După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l -a dus pe drumul care dă în ţara Filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: ,,S'ar putea să -i pară rău poporului văzînd războiul, şi să se întoarcă în Egipt.``

Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: cînd este El la dreapta mea, nu mă clatin.

Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit.

Veţi fi urîţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit.

acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

A Împăratului veciniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.

Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobîndit făgăduinţa.

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care -I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită,