TSK

TSK · Isaia 19:18

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Tot pămîntul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.

s'au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurămînt şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpînului nostru, orînduirile şi legile Lui.

Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă şi îngîmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.

Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăş pe Israel, şi -i va aduce iarăş la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei, şi se vor uni cu casa lui Iacov.

Atunci Domnul Se va descoperi Egiptenilor, şi Egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Vor aduce jertfe şi daruri de mîncare, vor face juruinţe Domnului şi le vor împlini.

Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea şi cuvîntul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va jura pe Mine.

,,Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să -I slujească într'un gînd.