Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui,
TSK
TSK · Isaia 35:5
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe celalt, Domnul le -a făcut. -
Ochii celor ce văd nu vor mai fi legaţi, şi urechile celor ce aud vor lua aminte.
Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunerecul în lumină, înaintea lor, şi locurile strîmbe în locuri netede: iată ce voi face, şi nu -i voi părăsi.
Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut, şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele: căci ştiam că ai să fii necredincios, şi că din naştere ai fost numit răzvrătit.
,Cui să vorbesc, şi pe cine să iau martor ca să m'asculte?` Urechea lor este netăiată împrejur, şi nu sînt în stare să ia aminte. Iată, Cuvîntul Domnului este o ocară pentru ei, şi nu le place de el.
şi a trimes să -L întrebe prin ucenicii săi: ,,Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?``
Şi doi orbi şedeau lîngă drum. Ei au auzit că trece Isus, şi au început să strige: ,,Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!``
I-au adus un surd, care vorbea cu anevoie, şi L-au rugat să-Şi pună mînile peste el.
Cînd a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat, şi i -a zis: ,,Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta, şi să nu mai intri în el.``
Aceştia, cînd s'au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: ,,Ioan Botezătorul ne -a trimes la Tine să Te întrebăm: ,Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?``
Apoi Isus a zis: ,,Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca ceice nu văd, să vadă, şi ceice văd, să ajungă orbi.``
Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mînile peste Saul, şi a zis: ,,Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S'a arătat pe drumul pe care veneai, m'a trimes ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfînt.``
Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,