Şi Moise le -a zis: ,,Domnul a poruncit aşa. Mîne este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert, şi păstraţi pînă a doua zi dimineaţa tot ce va rămînea!``
TSK
TSK · Ieremia 17:22
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Timp de şase zile, să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentruca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle.
Fiecare din voi să cinstească pe mamă-sa şi pe tatăl său, şi să păzească Sabatele Mele. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.
Ţine ziua de odihnă, ca s'o sfinţeşti, cum ţi -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău.
Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfîntă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu -L, şi dacă -l vei cinsti, neurmînd căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededîndu-te la flecării,
Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sînt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru!``
Şi le zicea: ,,Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.``
În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trîmbiţe.