TSK

TSK · Ieremia 51:20

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

,,Vai de Asirian-zice Domnul-nuiaua mîniei Mele, care poartă în mînă toiagul urgiei Mele!

Ei vin dintr'o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mîniei Lui vor nimici tot pămîntul.

,,Dar n'ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult, şi că le-am hotărît din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăţi tari în nişte mormane de dărîmături.

iată, voi trimete să aducă toate popoarele dela miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimete la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvîrşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărîmături vecinice.

,Eu am făcut pămîntul, pe oameni, şi dobitoacele cari sînt pe pămînt, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pămîntul cui Îmi place.

A dat -o la lustruit, ca s'o apuce cu mîna; este ascuţită sabia, şi lustruită, ca să înarmeze mîna celui ce măcelăreşte.

Căci Îmi încordez pe Iuda ca arc, şi iau pe Efraim ca săgeată şi voi scula pe copiii tăi, Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecio! Te voi face ca sabia unui viteaz!