TSK

TSK · Ieremia 7:16

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Lasă-mă să -i nimicesc şi să le şterg numele de subt ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decît poporul acesta.``

Cînd vă întindeţi mînile, Îmi întorc ochii dela voi; şi ori cît de mult v'aţi ruga, n'ascult: căci mînile vă sînt pline de sînge!``

,Tu însă, nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri nici rugăciuni pentru ei; căci nu -i voi asculta nicidecum, cînd Mă vor chema din pricina nenorocirii lor.

,,Domnul mi -a zis: ,Chiar dacă Moise şi Samuel s'ar înfăţişa înaintea Mea, tot n'aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte -l dinaintea Mea, ducă-se!

chiar de ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni: Noe, Daniel şi Iov, ei nu şi-ar mîntui decît sufletul lor prin neprihănirea lor, zice Domnul, Dumnezeu.``

Dacă vede cineva pe fratele său săvîrşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru ceice n'au săvîrşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu -i zic să se roage pentru păcatul acela.