TSK

TSK · Marcu 9:44

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Păcătoşii sînt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, cari zic: ,,Cine din noi va putea să rămînă lîngă un foc mistuitor?`` ,,Cine din noi va putea să rămînă lîngă nişte flacări vecinice?``

Acela Îşi are lopata în mînă, Îşi va curăţi cu desăvîrşire aria, şi Îşi va strînge grîul în grînar; dar pleava o va arde într'un foc care nu se stinge.``

Şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică.``

unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.

va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

Oricine n'a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.