Trîmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.
TSK
TSK · Numeri 12:8
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; subt picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui.
Domnul a răspuns: ,,Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!``
Domnul S'a pogorît într'un nor, a stătut acolo lîngă el, şi a rostit Numele Domnului.
Aaron şi toţi copiii lui Israel s'au uitat la Moise, şi iată că pielea feţei lui strălucea; şi se temeau să se apropie de el.
Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într'un stîlp de nor, şi noaptea într'un stîlp de foc.
Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine: să ascultaţi de el!
Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.
Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?
,,Fiul omului, spune o vorbă cu tîlc, spune o pildă casei lui Israel,
ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: ,,Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse dela facerea lumii.``
Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L -a făcut cunoscut.``
Nu vă mai numesc robi, pentrucă robul nu ştie ce face stăpînul său; ci v'am numit prieteni, pentrucă v'am făcut cunoscut tot ce am auzit dela Tatăl Meu.
Acum, vedem ca într'o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
a căror minte necredincioasă a orbit -o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.
De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v'a dat şi Duhul Său cel sfînt.
El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,
Totuş oamenii aceştia, tîrîţi de visările lor, îşi pîngăresc la fel trupul, nesocotesc stăpînirea şi batjocoresc dregătoriile.