S'au suit pe la miazăzi, şi au mers pînă la Hebron, unde se aflau Ahiman, Şeşai şi Talmai, copiii lui Anac. Hebronul fusese zidit cu şapte ani înainte de cetatea Ţoan din Egipt.
TSK
TSK · Numeri 13:33
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
(Mai înainte aici locuiau Emimii: un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii.
pe un popor mare şi înalt la statură, pe copiii lui Anac, pe cari -i cunoşti şi despre cari ai auzit zicîndu-se: ,,Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac!``
La vederea acestui om toţi cei din Israel au fugit dinaintea lui, şi i -a apucat o mare frică.
A mai fost o bătălie la Gat. Acolo era un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mînă şi la fiecare picior, în totul douăzeci şi patru, şi care se trăgea tot din Rafa.
El şade deasupra cercului pămîntului, şi locuitorii lui sînt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă supţire, şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.