TSK

TSK · Proverbe 23:26

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.

Ferice de ceice păzesc poruncile Lui, cari -L caută din toată inima lor,

Fiule, nu uita învăţăturile mele, şi păstrează în inima ta sfaturile mele!

Păzeşte-ţi inima mai mult de cît orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Osea 14:9 TSK

Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput, să le înţeleagă! Căci căile Domnului sînt drepte; şi cei drepţi umblă pe ele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele

,,Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăş viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.

Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s'au dat mai întîi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.

Şi avem cuvîntul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într'un loc întunecos, pînă se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.