TSK

TSK · Psalmi 42:8

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Domnul va face ca binecuvîntarea să fie cu tine în grînarele tale şi în toate lucrurile pe cari vei pune mîna. Te va binecuvînta în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău.

Iov 35:10 TSK

dar niciunul nu zice: ,Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cîntări de veselie noaptea,

(Un psalm al lui David.) Domnul este lumina şi mîntuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?

Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov!

cînd mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu, şi cînd mă gîndesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii.

Ai îndepărtat dela mine pe toţi prietenii mei, m'ai făcut o pricină de scîrbă pentru ei; sînt închis şi nu pot să ies.

Este ca roua Hermonului, care se pogoară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvîntarea, viaţa, pentru vecinicie.

Voi însă veţi cînta ca în noaptea cînd se prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă, ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stînca lui Israel.

Matei 8:8 TSK

,,Doamne``, a răspuns sutaşul, ,,nu sînt vrednic să intri supt acoperemîntul meu; ci zi numai un cuvînt, şi robul meu va fi tămăduit.

Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.