TSK

TSK · Psalmi 51:4

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Dacă varsă cineva sîngele omului, şi sîngele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.

Er, întîiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l -a omorît.

Aceasta este o jertfă pentru vină. Omul acesta se făcuse vinovat faţă de Domnul.``

Pentruce dar au dispreţuit tu cuvîntul Domnului, făcînd ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie..., Hetitul; ai luat de nevastă pe nevastă-sa, şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon.

Au trecut prin foc pe fiii şi fiicele lor, s'au dedat la ghicire şi vrăjitorii, şi s'au vîndut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mîniindu -L.

El strigă spre ceruri sus, şi spre pămînt, ca să judece pe poporul Său:

Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.

Fiul i -a zis: ,Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sînt vrednic să mă chem fiul tău.`

Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mînie pentru ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,

Iacob 2:9 TSK

Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat, şi sînteţi osîndiţi de Lege ca nişte călcători de lege.

Ei cîntau cîntarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cîntarea Mielului. Şi ziceau: ,,Mari şi minunate sînt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sînt căile Tale, Împărate al Neamurilor!

Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s'a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă ,,Cel credincios`` şi ,,Cel adevărat``, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.