TSK

TSK · Psalmi 69:27

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع
Exod 8:15 TSK

Faraon, văzînd că are răgaz să răsufle în voie, şi -a împietrit inima, şi n'a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spuse Domnul.

Exod 9:12 TSK

Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n'a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.

Nu le ierta fărădelegea, şi păcatul lor să nu fie şters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.``

Acela va căpăta binecuvîntarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mîntuirii lui.

Nelegiuirea părinţilor săi să rămînă ca aducere aminte înaintea Domnului, şi să nu se şteargă păcatul mamei lui!

Isaia 5:6 TSK

o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea.``

Totuş, El suferinţele noastre le -a purtat, şi durerile noastre le -a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sînteţi fiii celor ce au omorît pe prooroci.

Fiindcă n'au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i -a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n'a ajuns la Legea aceasta.

Din această pricină, Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:

Apoi mi -a zis: ,,Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.