TSK

TSK · Psalmi 77:14

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Şi cînd te va întreba fiul tău într'o zi: ,Ce înseamnă lucrul acesta?` să -i răspunzi: ,Prin mîna Lui cea atotputernică, Domnul ne -a scos din Egipt, din casa robiei;

Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, Bogat în fapte de laudă, Şi făcător de minuni?

În frunte merg cîntăreţii, apoi ceice cîntă din instrumente, în mijlocul fetelor cari sună din timpane.

Căci Tu eşti mare, şi faci minuni, numai Tu eşti Dumnezeu.

Dar El i -a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea.

Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime! Oare n'ai doborît Tu Egiptul, şi ai străpuns balaurul?

Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într'un morman de murdării, pentrucă... nu este niciun alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El.``

Ei cîntau cîntarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cîntarea Mielului. Şi ziceau: ,,Mari şi minunate sînt lucrările tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sînt căile Tale, Împărate al Neamurilor!