TSK

TSK · Psalmi 92:12

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

A vorbit despre copaci, dela cedrul din Liban pînă la isopul care creşte pe zid, a vorbit deasemenea despre dobitoace, despre pasări, despre tîrîtoare şi despre peşti.

Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toţi vrăjmaşii lor, i-au omorît şi i-au prăpădit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmaşii lor.

Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpîneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.

În zilele lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace pînă nu va mai fi lună.

Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.

În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn vecinic, nepieritor.``

Căci el este ca un pom sădit lîngă ape care-şi întinde rădăcinile spre rîu; nu se teme de căldură, cînd vine, şi frunzişul lui rămîne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă.``

Amos 2:9 TSK

Şi totuş Eu am nimicit dinaintea lor pe Amoriţi, cari erau cît cedrii de înalţi, şi tari ca stejarii; le-am nimicit roadele din vîrf pînă în rădăcini.