Căci focul mîniei Mele s'a aprins, Şi va arde pînă în fundul locuinţei morţilor, Va nimici pămîntul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor.
TSK
TSK · Zaharia 11:1
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Pregătesc împotriva ta nişte nimicitori, fiecare cu armele lui: ei vor tăia cei mai frumoşi cedri ai tăi, şi -i vor arunca în foc.
Iată că Asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzişul umbros, tulpina înaltă, iar vîrful îi ajungea pînă la nori.
Căci sîlniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta, şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sîngelui oamenilor, şi sîlniciile făcute în ţară, împotriva cetăţii şi împoriva tuturor locuitorilor ei.
Îi voi aduce înapoi din ţara Egiptului, şi -i voi aduna din Asiria; îi voi aduce în ţara Galaadului şi în Liban, şi nu le va ajunge locul.
La ieşirea din Templu, pe cînd mergea Isus, ucenicii Lui s'au apropiat de El ca să -I arate clădirile Templului.
Vai de femeile cari vor fi însărcinate, şi de cele ce vor da ţîţă în acele zile! Pentrucă va fi o strîmtorare mare în ţară, şi mînie împotriva norodului acestuia.