TSK

TSK · 2 Cronici 12:14

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

O, de ar fi în ei o astfel de inimă, ca să se teamă de mine şi să păzească întotdeauna toate poruncile mele, ca să le fie bine, lor şi copiilor lor, pentru totdeauna!

DOAMNE Dumnezeul lui Avraam, Isaac și al lui Israel, părinții noștri, ține aceasta pentru totdeauna în închipuirea gândurilor inimii poporului tău și pregătește inima lui pentru tine;

Totuși s-au găsit lucruri bune în tine, în aceea că ai îndepărtat dumbrăvile din țară și ți-ai pregătit inima să cauți pe Dumnezeu.

Inima mea este hotărâtă, Dumnezeule, inima mea este hotărâtă, voi cânta și voi lăuda.

Pentru că inima lor nu era dreaptă cu el, nici nu au fost neclintiți în legământul lui.

Nu am vorbit în taină, într-un loc întunecos al pământului. Nu am spus seminţei lui Iacob: Voi mă căutaţi în zadar, eu, DOMNUL, vorbesc dreptate, vestesc lucruri drepte.

Și ei vin la tine precum poporul vine și șed înaintea ta [ca ]popor al meu și ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura lor ei arată multă dragoste, [dar ]inima lor merge după lăcomia lor.

De aceea, frații mei preaiubiți, fiți neclintiți, de nemișcat, abundând totdeauna în lucrarea Domnului, știind că munca voastră în Domnul nu este în zadar.