Și a rânduit leviți să servească înaintea chivotului DOMNULUI și să mărturisească și să mulțumească și să laude pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel,
TSK
TSK · 2 Cronici 31:2
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Pentru a aduce ofrande arse DOMNULUI pe altarul ofrandei arse, neîncetat, dimineața și seara; și [pentru a face ]conform cu tot ce este scris în legea DOMNULUI, pe care i-a poruncit-o lui Israel;
Și David i-a împărțit în rânduri printre fiii lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari.
Și[ acestea sunt ]cetele fiilor lui Aaron. Fiii lui Aaron: Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar.
Mai mult, David și căpeteniile oștirii au pus deoparte pentru serviciu pe fiii lui Asaf și ai lui Heman și ai lui Iedutun, care să profețească cu harpe, cu psalterioane și cu chimvale; și numărul lucrătorilor conform serviciului lor era,
Acest Șelomit și frații săi [erau ]peste toate tezaurele lucrurilor dedicate, pe care împăratul David și mai marii părinți, căpeteniile peste mii și sute și căpeteniile oștirii, le-au dedicat.
Și a numit, conform ordinului lui David, tatăl său, rândurile preoților la serviciul lor și pe leviți la sarcinile lor, să laude și să servească înaintea preoților, precum cerea datoria fiecărei zile; portarii de asemenea la rândurile lor la fiecare poartă, fiindcă astfel poruncise David, omul lui Dumnezeu.
Și după ce au terminat-[o, ]au adus înaintea împăratului și a lui Iehoiada restul de bani, din care s-au făcut vase pentru casa DOMNULUI, vase pentru servire și pentru a oferi [în întregime ]și linguri și vase de aur și argint. Și au adus continuu ofrande arse în casa DOMNULUI, în toate zilele lui Iehoiada.
Tot așa preoților înscriși după casele lor părintești, și leviților, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, în îndatoririle lor, după cetele lor;
Şi au pus pe preoţi în cetele lor şi pe leviţi în rândurile lor, pentru serviciul lui Dumnezeu care [este] în Ierusalim; precum este scris în cartea lui Moise.
O cântare a treptelor. Iată, binecuvântați pe DOMNUL, toți servitorii DOMNULUI, care stați noaptea în casa DOMNULUI.
¶ A fost în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un anumit preot numit Zaharia, din rândul lui Abia; și soția lui [era] dintre fiicele lui Aaron, și numele ei [era ]Elisabeta.