TSK

TSK · 2 Cronici 34:32

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Pentru că îl cunosc că va porunci copiilor săi şi casei lui după el şi ei vor ţine calea DOMNULUI, pentru a face dreptate şi judecată, ca DOMNUL să aducă peste Avraam ceea ce a vorbit despre el.

Și au intrat în legământ să caute pe DOMNUL Dumnezeul părinților lor cu toată inima lor și cu tot sufletul lor,

De asemenea în Iuda, [planul] mâinii lui Dumnezeu a fost să le dea o [singură] inimă pentru a împlini porunca împăratului și a prinților, prin cuvântul DOMNULUI.

Ezra 10:3 TSK

De aceea acum, să facem legământ cu Dumnezeul nostru de a pune deoparte toate soţiile şi pe cei care sunt născuţi din ele, conform cu sfatul domnului meu[ ]şi al acelora care tremură la porunca Dumnezeului nostru; şi să se facă după lege.

Și cu toate acestea perfida ei soră, Iuda, nu s-a întors la mine cu toată inima ei, ci cu prefăcătorie, spune DOMNUL.