TSK

TSK · Faptele Apostolilor 15:9

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Și le-a spus: Voi știți că nu este legiuit pentru un bărbat iudeu să se alăture, sau să vină la unul din altă națiune; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc niciun om profan sau necurat.

Toți profeții îi aduc mărturie, că prin numele lui, oricine crede în el va primi iertarea păcatelor.

Și s-a întâmplat, în Iconia, că, amândoi au mers împreună în sinagoga iudeilor și au vorbit în așa fel încât o mare mulțime, deopotrivă a iudeilor și grecilor, a crezut.

¶ Ce atunci? Suntem mai buni [decât ei]? Nu, nicidecum; fiindcă noi am dovedit înainte, deopotrivă pe iudei și pe greci, că toți sunt sub păcat,

[Este el] doar Dumnezeul iudeilor? Nu [este] și al neamurilor? Da, [este] și al neamurilor;

Adică pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri?

Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfințiți în Cristos Isus, chemați [să fie] sfinți, cu toți cei ce cheamă în fiecare loc numele lui Isus Cristos, Domnul nostru, [Domn] deopotrivă al lor și al nostru;

Nu este nici iudeu, nici grec, nu este nici rob, nici liber, nu este nici parte bărbătească, nici parte femeiască; fiindcă voi sunteți toți una în Cristos Isus.

Fiindcă el este pacea noastră, care a făcut [din] doi unul și a dărâmat zidul din mijloc al despărțirii [dintre noi],

Unde nu este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, barbar, scit, rob [sau] liber, ci Cristos [este] totul și în toate.

Văzând că v-ați purificat sufletele în [aceea] că ascultați de adevăr prin Duhul, spre iubire neprefăcută pentru frați, iubiți-vă fervent unii pe alții dintr-o inimă pură,