Și pocăința și iertarea păcatelor să fie predicate în numele lui printre toate națiunile, începând de la Ierusalim.
TSK
TSK · Faptele Apostolilor 22:15
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Ci veți primi putere după ce Duhul Sfânt va fi venit peste voi; și îmi veți fi martori deopotrivă în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la cea mai îndepărtată parte a pământului.
Fiindcă noi nu putem să nu vorbim lucrurile pe care le-am văzut și [le]-am auzit.
Iar el a spus: Dumnezeul părinților noștri te-a ales, ca să cunoști voia lui și să vezi pe Cel Drept și să auzi vocea gurii lui.
Scoală-te dar și stai în picioare; căci cu acest scop ți-am apărut, să te fac un servitor și un martor deopotrivă a cele ce ai văzut și a acelora în care mă voi arăta ție;
Spunând: Nu te teme, Pavele, tu trebuie să fii adus în fața Cezarului; și iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți care călătoresc cu tine.