Și lui Iacov, al lui Zebedei, și lui Ioan, fratele lui Iacov; și le-a dat numele Boanerghes, adică Fiii Tunetului;
TSK
TSK · Faptele Apostolilor 4:36
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
¶ Atunci cei împrăștiați din cauza persecuției iscate în cazul lui Ștefan, au ajuns până în Fenicia și Cipru și Antiohia, nepredicând cuvântul nimănui decât numai iudeilor.
Ceea ce au și făcut și [l]-au trimis la bătrâni prin mâna lui Barnaba și Saul.
De aceea după ce Pavel și Barnaba au avut nu puțină disensiune și dispută cu ei, au rânduit ca Pavel și Barnaba și alți câțiva dintre ei să urce la Ierusalim la apostoli și bătrâni cu această întrebare.
Dar Barnaba voia să îl ia cu ei pe Ioan, numit [și] Marcu.
Și au mers cu noi și [unii] dintre discipolii din Cezareea și au adus cu ei pe unul Mnason din Cipru, un discipol bătrân, cu care să găzduim.
Apoi, după paisprezece ani, am urcat din nou la Ierusalim cu Barnaba și l-am luat și pe Titus cu [mine].
Și ceilalți iudei s-au fățărnicit și ei cu el, încât și Barnaba a fost atras în fățărnicia lor.