Dar preoții erau prea puțini, astfel încât nu puteau să jupoaie toate ofrandele arse, de aceea frații lor, leviții, i-au ajutat până când munca s-a terminat și până când [ceilalți ]preoți s-au sfințit; fiindcă leviții [erau ]mai integri în inimă să se sfințească, decât preoții.
TSK
TSK · Faptele Apostolilor 6:7
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Să fie îmbrăcați preoții tăi cu dreptate și să strige sfinții tăi de bucurie.
Dar mulți [care sunt] cei dintâi vor fi cei de pe urmă; iar cei de pe urmă [vor fi ]cei dintâi.
Totuși, chiar dintre conducătorii mari, mulți au crezut în el; dar din cauza fariseilor nu [îl ]mărturiseau, ca nu cumva să fie excluși din sinagogă:
Dar Elima, vrăjitorul, (fiindcă așa este numele lui prin interpretare) li s-a împotrivit, căutând să întoarcă pe proconsul de la credință.
Astfel cuvântul lui Dumnezeu a crescut cu putere și a învins.
Prin el noi am primit har și apostolie, pentru ascultare față de credință printre toate națiunile, pentru numele lui;
Care a venit la voi ca și în toată lumea, și aduce rod, precum [face ]și în voi, din ziua în care ați auzit[-o] și ați cunoscut harul lui Dumnezeu în adevăr:
În care sufăr necaz până la lanțuri ca un răufăcător; dar cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.
Prin credință, Avraam, după ce a fost chemat să meargă la locul pe care avea să îl primească mai apoi drept moștenire, a ascultat; și a mers, neștiind încotro mergea.