Nu trata rău pe străin, nici nu îl oprima, pentru că [și] voi ați fost străini în țara Egiptului.
TSK
TSK · Amos 4:1
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Ia seama să nu fie un gând în inima ta stricată, spunând: Se apropie anul al şaptelea, anul scutirii; şi ochiul tău să fie rău împotriva fratelui tău sărac şi să nu îi dai nimic, iar el să strige împotriva ta către DOMNUL şi să îţi fie păcat.
Unt de [la ]vaci şi lapte de [la ]oi, cu grăsimea mieilor şi berbeci de rasă din Basan şi ţapi cu grăsimea rărunchilor grâului; şi ai băut sângele pur al strugurelui.
Pentru că a oprimat [și] a părăsit pe sărac, [pentru] [că] el cu violență a luat o casă pe care nu a zidit-o;
Din cauza oprimării celor săraci, din cauza oftatului celor nevoiași, mă voi ridica acum, spune DOMNUL; [îl] voi pune la [loc ]sigur [față de cel ce] pufnește la el.
Știu că DOMNUL va susține cauza celui nenorocit și dreptul celor săraci.
Nu jefui pe sărac, pentru că el [este ]sărac; nici nu asupri pe cel nenorocit la poartă,
Astfel m-am întors și am luat în considerare toate oprimările făcute sub soare; și iată, lacrimile [celor ]oprimați și nu au avut mângâietor; și de partea opresorilor lor [era] putere; dar ei nu au avut mângâietor.
Învăţaţi să faceţi binele; căutaţi judecata, uşuraţi pe oprimat, judecaţi pe cel fără tată, pledaţi pentru văduvă.
Vai coroanei mândriei, beţivilor lui Efraim, a cărei frumuseţe glorioasă [este ]o floare [ce se ]vestejeşte, care [este ]pe capul văilor grase ale celor ce sunt învinşi de vin!
Nu [este] acesta postul pe care l-am ales eu? A dezlega legăturile stricăciunii, a desface sarcinile grele şi a lăsa pe oprimaţi să meargă liberi şi să frângeţi fiecare jug?
Pentru că astfel a spus DOMNUL oștirilor: Retezați copaci și aruncați un val de pământ împotriva Ierusalimului; aceasta [este] cetatea de cercetat; ea [este] în întregime oprimată în mijlocul ei.
Deoarece ați fost veseli, deoarece v-ați bucurat, voi nimicitori ai moștenirii mele, deoarece v-ați îngrășat ca vițeaua la iarbă și mugiți ca taurii;
Nebucadnețar, împăratul Babilonului, m-a mâncat, m-a zdrobit, m-a făcut un vas gol, m-a înghițit ca un dragon, el și-a umplut pântecele cu desfătările mele, m-a alungat.
În tine au luat ei daruri pentru a vărsa sânge; ai luat camătă și dobândă și ai câștigat cu lăcomie de la aproapele tău prin jecmănire și pe mine m-ai uitat, spune Domnul DUMNEZEU.
Poporul țării a lucrat cu oprimare și a practicat hoția și au chinuit pe cel sărac și pe cel nevoiaș; da, ei au oprimat pe străin pe nedrept.
Să mâncați carnea celor puternici și să beți sângele prinților pământului, a berbecilor, a mieilor și a caprelor, a taurilor, cu toate vitele îngrășate ale Basanului.
Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale lui Israel și pentru patru, nu voi întoarce[ pedeapsa ]lui, pentru că au vândut pe cel drept pentru argint și pe cel sărac pentru o pereche de încălțăminte;
Și [se] culcă pe haine puse pentru [a fi ]garanție, lângă fiecare altar, și beau vinul celor condamnați [în ]casa dumnezeilor lor.
Pot doi să meargă împreună, fără să se fi învoit?
Fiindcă ei nu știu să lucreze drept, spune DOMNUL, cei care strâng violența și jefuirea în palatele lor.
Vai celor din Sion, [care sunt] în tihnă, și se încred în muntele Samariei, [care sunt ]numiți mai marii națiunilor, la care a venit casa lui Israel!
Vai celor ce plănuiesc nelegiuire și fac răutate pe paturile lor! Când dimineața se luminează, ei o împlinesc, fiindcă este în puterea mâinii lor.
Și eu am spus: Auziți, vă rog, căpeteniile lui Iacob și voi prinți ai casei lui Israel; nu [ar trebui] să cunoașteți voi judecata?
Şi nu oprimaţi nici pe văduvă, nici pe cel fără tată, nici pe străin, nici pe cel sărac; şi nimeni dintre voi să nu îşi închipuie răul în inima sa, împotriva fratelui său.
Veniți acum, bogaților, plângeți și urlați din cauza nenorocirilor voastre care vor veni asupra [voastră].