Și a spus: Pentru că DOMNUL a jurat [că] DOMNUL [va avea] război cu Amalec din generație în generație.
TSK
TSK · Amos 8:7
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Astfel spune DOMNUL oștirilor: Îmi amintesc [ceea] ce Amalec i-a făcut lui Israel, cum l-a [pândit] pe cale, când se urca din Egipt.
El a spus în inima lui: Dumnezeu a uitat, își ascunde fața, niciodată nu va vedea[ aceasta].
Dumnezeu s-a urcat cu un strigăt, DOMNUL cu sunetul unei trâmbițe.
Şi mi-a fost revelat în urechile mele de către DOMNUL oştirilor: Cu siguranţă această nelegiuire nu va fi îndepărtată de la voi până când muriţi, spune Domnul DUMNEZEUL oştirilor.
Păcatul lui Iuda [este] scris cu un toc de fier [și] cu vârful unui diamant; [este] gravat pe tăblița inimii lor și pe coarnele altarelor voastre;
Nu de tămâia pe care ați ars-o în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, voi și părinții voștri, împărații voștri și prinții voștri și poporul țării, și-a amintit DOMNUL și i-a venit în minte?
Carne sacrifică ei [pentru] sacrificiile ofrandelor mele, şi [o] mănâncă; [dar] DOMNUL nu le primeşte; acum îşi va aminti nelegiuirea lor şi va cerceta păcatele lor; ei se vor întoarce în Egipt.
¶ Domnul DUMNEZEU a jurat pe sine însuși, spune DOMNUL Dumnezeul oștirilor: Detest maiestatea lui Iacob și îi urăsc palatele; de aceea voi da cetatea cu tot ce este în ea.