TSK

TSK · Coloseni 1:2

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Tuturor celor din Roma, preaiubiți ai lui Dumnezeu, chemați sfinți: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și Domnul Isus Cristos.

Din această cauză vi l-am trimis pe Timotei, care este fiul meu preaiubit și credincios în Domnul, care vă va aminti căile mele, care [sunt] în Cristos, așa cum [îi] învăț pretutindeni în fiecare biserică.

Astfel, cei ce sunt din credință sunt binecuvântați împreună cu credinciosul Avraam.

¶ Dar ca să știți și voi cele ce mă privesc [și] ce fac, Tihic, un frate preaiubit și servitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut toate;

Har și pace să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus.

Ioan, celor șapte biserici care sunt în Asia: Har vouă și pace de la cel care este și care era și care vine, și de la cele șapte Duhuri care sunt înaintea tronului său,