Şi voi face din tine o mare naţiune şi te voi binecuvânta şi voi face numele tău mare şi vei fi o binecuvântare;
TSK
TSK · Deuteronom 2:7
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
¶ Apoi Isaac a semănat în acel ţinut şi a primit în acelaşi an însutit şi DOMNUL l-a binecuvântat.
Şi stăpânul său a văzut că DOMNUL [era ]cu el şi că DOMNUL făcea să prospere în mâna lui tot ceea ce făcea.
Și copiii lui Israel au mâncat mana patruzeci de ani, până ce au ajuns într-o țară locuită; au mâncat mană, până ce au ajuns la granițele țării lui Canaan.
Și Dumnezeu i-a spus lui Balaam: Să nu mergi cu ei; să nu blestemi poporul, pentru că ei [sunt] binecuvântați.
Îmbrăcămintea nu s-a învechit pe tine, nici piciorul tău nu s-a umflat, în aceşti patruzeci de ani.
Şi v-am condus patruzeci de ani prin pustiu, hainele voastre nu s-au învechit pe voi şi sandaua ta nu s-a învechit pe piciorul tău.
Dar el cunoaște calea pe care o urmez; [după] [ce] mă va încerca, voi ieși ca aurul.
Voi fi vesel și mă voi bucura în mila ta, fiindcă ai luat aminte la tulburarea mea; miai cunoscut sufletul[ chiar] în nenorociri.
Mergi și strigă în urechile Ierusalimului, spunând: Astfel spune DOMNUL: Îmi amintesc de tine, de bunătatea tinereții tale, de dragostea [din timpul] logodirii tale, când m-ai urmat în pustie, într-o țară nesemănată.
De asemenea v-am adus din țara Egiptului și v-am condus patruzeci de ani prin pustie, ca să stăpâniți țara amoritului.
Oile mele aud vocea mea și eu le cunosc și ele mă urmează;