Şi de asemenea pe acea naţiune, căreia ei îi vor servi, o voi judeca; şi după aceea vor ieşi [din ea] cu mare avere.
TSK
TSK · Exod 3:20
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
De aceea spune copiilor lui Israel: Eu [sunt] DOMNUL și vă voi scoate de sub poverile egiptenilor și vă voi scăpa din sclavia lor și vă voi răscumpăra cu braț întins și cu mari judecăți,
Căci acum îmi voi întinde mâna, ca să te lovesc pe tine și poporul tău cu ciumă; și vei fi stârpit de pe pământ.
Și toți acești servitori ai tăi vor coborî la mine și mi se vor prosterna, spunând: Ieși afară și tot poporul care te urmează, și după aceasta voi ieși. Și el a ieșit de la Faraon într-o mare mânie.
Și au copt turte nedospite din aluatul pe care l-au scos din Egipt, căci acesta nu era dospit, pentru că au fost aruncați afară din Egipt și nu puteau întârzia, nici nu și-au pregătit merinde.
Şi înaintea ochilor noştri DOMNUL a arătat semne şi minuni mari şi grozave asupra Egiptului, asupra lui Faraon şi asupra întregii lui case,
Și a luat pe bătrânii cetății și spini din pustie și mărăcini și cu ei i-a învățat pe oamenii din Sucot.
Ei au arătat semnele lui printre ei și minuni în țara lui Ham.
Lucrări minunate în țara lui Ham [și] lucruri înfricoșătoare lângă Marea Roșie.
Şi DOMNUL va lovi Egiptul, îl va lovi şi îl[ va] vindeca şi se vor întoarce la DOMNUL, iar el se va lăsa înduplecat de ei şi îi va vindeca.
Care ai făcut semne și minuni în țara Egiptului, [care rămân] până în această zi și în Israel și printre [alți ]oameni; și ți-ai făcut un nume, precum în această zi;
¶ [Precum ]eu trăiesc, spune DOMNUL Dumnezeu, într-adevăr cu o mână puternică și cu un braț întins și cu furie revărsată, voi conduce peste voi;
Acesta i-a condus afară, după ce a făcut minuni și semne în țara Egiptului și în Marea Roșie și în pustie patruzeci de ani.