Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Ia-ți mirodenii dulci, stacte și onicha și galbanum; [aceste] mirodenii dulci cu tămâie pură: din fiecare să fie aceeași [cantitate];
TSK
TSK · Exod 30:7
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Sau tot despre ceea ce a jurat în mod fals, să restaureze întru totul și să adauge a cincea parte în plus la acesta, [și] să îl dea celui ce îi aparține în ziua ofrandei sale pentru fărădelege.
Și nu l-am ales eu dintre toate triburile lui Israel să îmi [fie] preot, ca să ofere pe altarul meu, să ardă tămâie, să poarte un efod înaintea mea? Și nu am dat eu casei tatălui tău toate ofrandele făcute prin foc ale copiilor lui Israel?
Fiul lui Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Eliel, fiul lui Toah,
Și Solomon a trimis la Hiram, împăratul Tirului, spunând: Așa cum te-ai purtat cu David, tatăl meu, și i-ai trimis cedri să își construiască o casă în care să locuiască, [tot astfel poartă-te cu mine.]
De asemenea ei au închis ușile porticului și au stins lămpile și nu au ars tămâie nici nu au oferit ofrande arse Dumnezeului lui Israel, în [locul ]sfânt.
Conform obiceiului serviciului preoțesc, i-a venit rândul să ardă tămâie când intra în templul Domnului.