Iar el a spus: Eu cu adevărat mă voi întoarce la tine, conform timpului vieţii; şi, iată, Sara, soţia ta, va avea un fiu. Şi Sara a auzit [aceasta] în uşa cortului, care [era] în spatele lui.
TSK
TSK · Geneza 17:21
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Căci Sara a rămas însărcinată şi a născut un fiu lui Avraam la bătrâneţile lui, la timpul cuvenit despre care Dumnezeu îi vorbise.
Şi DOMNUL i s-a arătat şi a spus: Nu coborî în Egipt; locuieşte în ţara despre care îţi voi spune;
Şi a binecuvântat pe Iosif şi a spus: Dumnezeu, înaintea căruia părinţii mei, Avraam şi Isaac, au umblat, Dumnezeul care m-a hrănit cât a fost viaţa mea de lungă până în această zi,
Mai mult, el a spus: Eu [sunt] Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob. Și Moise și-a ascuns fața, pentru că s-a temut să se uite la Dumnezeu.
După cum le-a vorbit părinților noștri, lui Avraam și seminței sale pentru totdeauna.
Iar el le-a spus: Nu este [treaba] voastră să știți timpurile sau soroacele pe care Tatăl le-a pus în propria sa putere.
Fiindcă acesta [este] cuvântul promisiunii: La timpul acesta voi veni și Sara va avea un fiu.
Prin credință a locuit el temporar în țara promisiunii, ca [într-o ]țară străină, locuind în corturi cu Isaac și Iacob, co-moștenitori ai aceleiași promisiuni.