TSK

TSK · Geneza 41:8

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Iar ei i-au spus: Noi am visat un vis şi nu [este] un interpret al acestuia. Şi Iosif le-a spus: Nu lui Dumnezeu [aparţin] interpretările? Spuneţi-mi [visele], vă rog.

Exod 7:11 TSK

Atunci Faraon de asemenea a chemat înțelepții și vrăjitorii; acum magicienii Egiptului, ei de asemenea au făcut în același fel cu farmecele lor.

Exod 8:7 TSK

Și magicienii au făcut în același fel cu farmecele lor și au adus broaște asupra țării Egiptului.

Exod 9:11 TSK

Și magicienii nu au putut sta în picioare înaintea lui Moise din cauza ulcerelor, pentru că ulcerul era peste magicieni și peste toți egiptenii.

Și sufletul care se întoarce după cei ce au demoni și după vrăjitori, ca să curvească după ei, eu îmi voi întoarce fața împotriva acelui suflet și îl voi stârpi din mijlocul poporului său.

Și filistenii au chemat pe preoți și pe ghicitori, spunând: Ce să facem cu chivotul DOMNULUI? Spuneți-ne cu ce să îl trimitem la locul său.

Taina DOMNULUI [este] cu cei ce se tem de el; și le va arăta legământul său.

Şi duhul Egiptului va leşina în mijlocul acestuia; şi voi distruge sfatul lui, şi ei vor căuta la idoli şi la fermecători şi la cei care au demoni şi la vrăjitori.

De aceea, iată, voi continua să fac o lucrare minunată în mijlocul acestui popor, o lucrare minunată şi o minune; fiindcă înţelepciunea înţelepţilor lor va pieri şi înţelegerea celor chibzuiţi ai lui va fi ascunsă.

Și în toate lucrurile de înțelepciune [și ]înțelegere de care i-a întrebat împăratul, i-a găsit de zece ori mai buni decât toți magii [și ]astrologii care [erau ]în tot domeniul lui.

Și [este ]lucru rar ceea ce împăratul cere, și nu este nimeni altul care să îl poată arăta împăratului, cu excepția dumnezeilor, a căror locuință nu este cu carnea.

Am văzut un vis care m-a înfricoșat și gândurile [mele] pe patul meu și viziunile capului meu m-au tulburat.

¶ Atunci Daniel, al cărui nume [era ]Belteșațar, a rămas înmărmurit pentru o oră și gândurile lui l-au tulburat. Împăratul a vorbit și a spus: Belteșațar, să nu te tulbure visul sau interpretarea lui. Belteșațar a răspuns și a zis: Domnul meu, visul [să fie ]pentru cei ce te urăsc și interpretarea lui dușmanilor tăi.

Este un om în împărăția ta, în care [este ]duhul dumnezeilor sfinți; și în zilele tatălui tău lumină și înțelegere și înțelepciune, ca înțelepciunea dumnezeilor, s-a găsit în el; pe el împăratul Nebucadnețar tatăl tău, împăratul, [spun eu], tatăl tău l-a făcut stăpân al magilor, astrologilor, caldeenilor [și ]ghicitorilor;

Și eu, Daniel, am leșinat și am fost bolnav [câteva ]zile; după aceea m-am ridicat și am făcut afacerile împăratului; și mă minunam de viziune, dar nu a priceput-[o] nimeni.

Matei 2:1 TSK

Iar după ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele împăratului Irod, iată, au venit [niște ]magi din răsărit la Ierusalim,

Atunci, l-au întâlnit unii filozofi dintre epicurieni și dintre stoici. Și unii spuneau: Ce dorește să spună guralivul acesta? Iar alții: Se pare că este proclamatorul unor dumnezei străini, pentru că le predica pe Isus și învierea.

Nimeni să nu se înșele pe sine însuși. Dacă cuiva dintre voi i se pare [că] este înțelept în această lume, să se facă prost, ca să fie înțelept.