Și a luat cu el pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să fie întristat și foarte mâhnit.
TSK
TSK · Evrei 2:18
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Tatăl meu, care mi [le]-a dat, este mai mare decât toți; și [nimeni] nu [le] poate smulge din mâna Tatălui meu.
Și ca nu cumva să fiu înălțat peste măsură prin abundența revelațiilor, mi-a fost dat un ghimpe în carne, mesager al lui Satan, să mă lovească cu pumnii, ca nu cumva să fiu înălțat peste măsură.
Din cauza căreia și sufăr acestea, însă nu mă rușinez, fiindcă știu în cine am crezut și sunt convins că [el] este în stare să păzească ce i-am încredințat pentru ziua aceea.
El, care poate avea compasiune pentru cei neștiutori și rătăciți, pentru că și el este cuprins de neputință.
De aceea și este în stare să îi salveze până la capăt pe cei ce vin la Dumnezeu prin el, văzând că [el] trăiește întotdeauna pentru a mijloci pentru ei.
¶ Acum, a aceluia care este în stare să vă păzească de la cădere şi să [vă] prezente ireproşabili înaintea prezenţei gloriei sale cu multă veselie,