TSK

TSK · Isaia 33:22

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Departe de tine fie să faci astfel, să ucizi pe cel drept cu cel stricat şi cel drept să fie ca cel stricat, departe de tine fie aceasta. Nu va face dreptate Judecătorul întregului pământ?

Și când ați văzut că Nahaș, împăratul copiilor lui Amon, a venit împotriva voastră, mi-ați spus: Nu; ci un împărat să domnească peste noi; când DOMNUL Dumnezeul vostru [era] împăratul vostru.

Tu ești Împăratul meu, Dumnezeule; poruncește eliberări pentru Iacob.

Și cerurile vor vesti dreptatea lui, căci Dumnezeu însuși [este] judecător. Selah.

Ci Dumnezeu [este] judecătorul; el coboară pe unul și înalță pe altul.

Înaintea DOMNULUI, căci el vine să judece pământul, cu dreptate va judeca el lumea și popoarele cu echitate.

Ci cu dreptate va judeca pe săraci şi va mustra cu echitate pentru cei blânzi ai pământului şi va lovi pământul cu nuiaua gurii lui şi cu suflarea buzelor sale va ucide pe cel stricat.

Şi în milă va fi tronul întemeiat; şi el va şedea pe acesta în adevăr, în cortul lui David, judecând şi căutând judecată şi grăbind dreptatea.

¶ Şi se va spune în acea zi: Iată, acesta [este ]Dumnezeul nostru; noi l-am aşteptat şi el ne va salva, acesta [este ]DOMNUL; l-am aşteptat, ne vom veseli şi ne vom bucura în salvarea lui.

¶ Arătaţi cauza voastră, spune DOMNUL; aduceţi [argumentele][ ]voastre puternice, spune Împăratul lui Iacob.

Iată, vin zilele, spune DOMNUL, când îi voi ridica lui David un Lăstar al Dreptății și un Împărat va domni și va prospera și va face judecată și dreptate pe pământ.

¶ Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului; strigă, fiică a Ierusalimului, iată, Împăratul tău vine la tine; el [este] drept şi având salvare; umil şi călărind pe o măgăriţă şi un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.

Spuneți fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine, blând și șezând pe o măgăriță și pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe.

Luca 2:11 TSK

Pentru că în cetatea lui David vi s-a născut astăzi un Salvator, care este Cristos Domnul.

¶ Fiindcă noi toți trebuie să ne arătăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să primească cele [făcute] în trup, conform cu ce a practicat, fie bine, fie rău.

Evrei 5:9 TSK

Și, fiind făcut desăvârșit, a devenit autorul salvării eterne pentru toți cei ce ascultă de [el];

Și avea pe haină și pe coapsa sa un nume scris: ÎMPĂRAT AL ÎMPĂRAȚILOR ȘI DOMN AL DOMNILOR.