Geneza 19:28
TSK
Şi a privit spre Sodoma şi Gomora şi spre tot ţinutul câmpiei; şi a privit şi, iată, fumul ţinutului se ridica precum fumul unui cuptor.
TSK
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Şi a privit spre Sodoma şi Gomora şi spre tot ţinutul câmpiei; şi a privit şi, iată, fumul ţinutului se ridica precum fumul unui cuptor.
Se va locui în cortul său deoarece nu [este] al său; pucioasă va fi împrăștiată peste locuința sa.
Dar în acea zi când Lot a ieșit din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și [i-]a nimicit pe toți.
Și fiara a fost prinsă, și cu ea profetul fals, care în fața sa lucra miracole, cu care înșela pe cei ce au primit semnul fiarei și pe cei ce se închinau icoanei sale. Aceștia doi au fost aruncați de vii într-un lac de foc arzând cu pucioasă.