TSK

TSK · Isaia 51:4

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع
Exod 19:6 TSK

Și îmi veți fi o împărăție de preoți și o națiune sfântă. Acestea [sunt] cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.

Binecuvântată [este] națiunea al cărei Dumnezeu [este] DOMNUL; [și] poporul [pe care] l-a ales pentru moștenirea sa.

Maschil al lui Asaf. Deschide urechea, poporul meu, la legea mea, aplecați-vă urechile la cuvintele gurii mele.

El nu s-a purtat astfel cu nicio națiune; iar judecățile [sale], ei nu le-au cunoscut. Lăudați pe DOMNUL.

Isaia 2:3 TSK

Şi mulţi oameni vor merge şi vor spune: Veniţi, şi să urcăm la muntele DOMNULUI, la casa Dumnezeului lui Iacob, şi el ne va învăţa despre căile lui, noi vom merge pe cărările lui, căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim cuvântul DOMNULUI.

Iată, pe servitorul meu pe care îl înalţ, alesul meu, [în care ]sufletul meu se desfată; am pus duhul meu peste el, el va aduce judecată neamurilor.

Eu, DOMNUL, te-am chemat în dreptate şi te voi ţine de mână şi te voi ţine şi te voi da ca un legământ al poporului, ca o lumină a neamurilor,

Mica 4:2 TSK

Și multe națiuni vor veni și vor spune: Veniți și să urcăm pe muntele DOMNULUI și la casa Dumnezeului lui Iacob; și el ne va învăța despre căile lui, și noi vom merge pe cărările lui, fiindcă legea va ieși din Sion și cuvântul DOMNULUI din Ierusalim.

Luca 2:32 TSK

O lumină să lumineze neamurile și gloria poporului tău Israel.

Fiindcă legea Duhului vieții în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții.

Dar voi [sunteți] generație aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor deosebit, ca să arătați laudele celui ce v-a chemat din întuneric în lumina lui minunată;