Și voi împietri inima lui Faraon, astfel că îi va urmări; și voi fi onorat prin Faraon și prin toată oștirea lui; ca Egiptenii să știe că eu [sunt] DOMNUL. Și au făcut așa.
TSK
TSK · Isaia 64:2
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Astăzi voi începe să pun groaza de tine şi teama de tine peste [toate] naţiunile de sub tot cerul, care vor auzi mărturie despre tine şi se vor cutremura şi se vor chinui din cauza ta.
Mai mult, referitor la un străin, care nu [este] din poporul tău, Israel, ci vine dintr-o ţară îndepărtată de dragul numelui tău,
Liniștiți-vă și cunoașteți că eu [sunt] Dumnezeu, voi fi înălțat printre păgâni, voi fi înălțat pe pământ.
Mai marelui muzician pe instrumente cu coarde, un psalm [sau] o cântare. Dumnezeu să fie milostiv cu noi și să ne binecuvânteze; [și] să facă să strălucească fața lui peste noi; Selah.
Dumnezeul meu, fă-i ca o roată; ca paiele înaintea vântului.
DOMNUL domnește; să tremure popoarele; el șade [între] heruvimi; să se cutremure pământul.
Cu toate acestea el i-a salvat pentru numele său, ca să facă puterea lui mare să fie cunoscută.
Acum, DOAMNE Dumnezeul nostru, salvează-ne din mâna lui, ca să cunoască toate împărăţiile pământului că tu, numai tu[ eşti ]DOMNUL.
Nu vă temeți de mine? Spune DOMNUL; nu tremurați în prezența mea, c[el ]care am pus nisipul [drept ]graniță mării printr-o hotărâre veșnică, încât aceasta nu poate trece peste ea; și deși valurile ei se aruncă, totuși nu o pot învinge; deși răcnesc, totuși nu pot trece peste ea?
Și voi pleda împotriva lui cu ciumă și cu sânge; și voi ploua peste el și peste cetele lui și peste popoarele cele multe care [sunt] cu el, o ploaie torențială și pietre mari de grindină, foc și pucioasă.
Împăratul Nebucadnețar, tuturor popoarelor, națiunilor și limbilor, ce locuiesc pe tot pământul: Pacea să vi se înmulțească.
Atunci împăratul Darius a scris tuturor popoarelor, națiunilor și limbilor care locuiesc pe tot pământul: Pacea să vă fie înmulțită.
Lui îi voi arăta lucruri minunate, conform cu zilele ieșirii tale din țara Egiptului.