Şi ea a chemat numele DOMNULUI care i-a vorbit: Tu, Dumnezeu, mă vezi, pentru că ea a spus: Nu am privit de asemenea aici spatele celui care mă vede?
TSK
TSK · Ioan 1:10
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Şi DOMNUL a plecat imediat după ce a încetat să vorbească îndeaproape cu Avraam şi Avraam s-a întors la locul său.
Astfel să le spuneți: Dumnezeii care nu au făcut cerurile și pământul, ei, [chiar ei], vor pieri de pe pământ și de sub aceste ceruri.
Și lumina strălucește în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.
Dar Isus le-a răspuns: Tatăl meu lucrează până acum; și eu lucrez.
Totuși, nu s-a lăsat pe sine însuși fără mărturie, în aceea că a făcut bine și ne-a dat ploaie din cer și timpuri roditoare, umplându-ne inimile cu mâncare și veselie.
Fiindcă, întrucât, în înțelepciunea lui Dumnezeu, lumea prin înțelepciune nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu a binevoit să salveze prin nebunia predicării pe cei ce cred.
În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul [său], pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a și făcut lumile;
Vedeți ce fel de dragoste ne-a dat Tatăl, ca să fim chemați fiii lui Dumnezeu; din această cauză lumea nu ne cunoaște, pentru că nu l-a cunoscut [nici] pe el.