TSK

TSK · Ioan 9:5

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Iar el a spus: Este un lucru uşor să fii servitorul meu pentru a ridica triburile lui Iacob şi a restaura pe cei păstraţi ai lui Israel, de asemenea te voi da ca o lumină neamurilor, ca să fii salvarea mea până la capătul pământului.

Dar vouă, care vă temeţi de numele meu, vi se va ridica Soarele dreptăţii cu vindecare în aripile lui; şi veţi merge înainte şi veţi creşte ca viţeii din staul.

Luca 2:32 TSK

O lumină să lumineze neamurile și gloria poporului tău Israel.

Ioan 3:19 TSK

Iar condamnarea este aceasta, că lumina a venit în lume și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

Atunci Isus le-a spus: Încă puțin timp lumina este cu voi. Umblați cât aveți lumina, ca nu cumva să vină întunericul peste voi; fiindcă cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge.

Fiindcă așa ne-a poruncit Domnul [spunând]: Te-am pus să fii o lumină a neamurilor, ca să fii pentru salvare până la marginile pământului.

Că trebuie să sufere Cristosul, că [el] va fi cel dintâi al învierii dintre morți și să arate lumină poporului și neamurilor.

Și cetatea nu are nevoie de soare nici de lună ca să strălucească în ea, fiindcă gloria lui Dumnezeu a luminat-o și Mielul [este] lumina ei.