Oricine varsă sângele omului, prin om să fie vărsat sângele lui, pentru că după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe om.
TSK
TSK · Iona 1:14
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Atunci în tulburarea lor strigă către DOMNUL, iar el îi scoate din strâmtorările lor.
Tot ce i-a plăcut DOMNULUI, [aceea] a făcut în cer și pe pământ, în mări și în toate locurile adânci.
¶ Și la sfârșitul zilelor eu, Nebucadnețar, mi-am ridicat ochii spre cer și înțelegerea mi s-a întors și am binecuvântat pe cel Preaînalt și l-am lăudat și l-am onorat pe cel ce trăiește pentru totdeauna, a cărui domnie [este ]o domnie veșnică și împărăția lui [este] din generație în generație;
Atunci oamenii s-au temut de DOMNUL grozav de tare şi au oferit un sacrificiu DOMNULUI şi au făcut promisiuni.
Și barbarii, când au văzut jivina [veninoasă] atârnată de mâna lui, au spus între ei: Fără îndoială, acest om este un ucigaș pe care, deși a scăpat din mare, răzbunarea nu [îl ]lasă să trăiască.
În care am și obținut o moștenire, fiind predestinați conform cu scopul celui care lucrează toate după sfatul voii sale,