Și voi împietri inima lui Faraon, astfel că îi va urmări; și voi fi onorat prin Faraon și prin toată oștirea lui; ca Egiptenii să știe că eu [sunt] DOMNUL. Și au făcut așa.
TSK
TSK · Levitic 10:3
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și DOMNUL i-a spus: Du-te, coboară-te și vei urca, tu și Aaron cu tine; dar nu lăsa preoții și poporul să răzbată pentru a urca la DOMNUL, ca nu cumva el să izbucnească asupra lor.
De aceea să locuiți [la] ușa tabernacolului întâlnirii zi și noapte, șapte zile, și să păziți însărcinarea DOMNULUI, ca să nu muriți, pentru că așa îmi este poruncit.
De aceea să îl sfințești; căci el aduce pâinea Dumnezeului tău; el să îți fie sfânt, pentru că eu, DOMNUL, care vă sfințește, [sunt] sfânt.
Spune-i lui Aaron, zicând: Orice [bărbat ]din sămânța ta, în generațiile lor, având [vreun ]cusur, să nu se apropie să aducă pâinea Dumnezeului său.
De aceea ei să țină rânduiala mea, ca nu cumva să poarte păcat pentru aceasta și de aceea să moară, dacă o pângărește: Eu DOMNUL îi sfințesc.
Pentru că aţi încălcat [legea] împotriva mea în mijlocul copiilor lui Israel, la apele Meriba-Cades, în pustiul Ţin, pentru că nu m-aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel.
Și Samuel i-a spus totul și nu a ascuns nimic de el. Și [Eli ]a spus: [Este] DOMNUL, să facă cum i se pare bine.
Și le-a spus: Voi [sunteți ]mai marii părinților leviților; sfințiți-vă, [deopotrivă ]voi și frații voștri, ca să aduceți chivotul DOMNULUI Dumnezeul lui Israel la [locul pe care ]l-am pregătit pentru el.
Dar el i-a spus: Tu vorbești precum vorbește una dintre femeile proaste. Ce? Să primim binele din mâna lui Dumnezeu și să nu primim răul? În toată aceasta Iov nu a păcătuit cu buzele sale.
Îndepărtează lovitura ta de mine, sunt mistuit de lovitura mâinii tale.
Dumnezeu este foarte de temut în adunarea sfinților și respectat de toți [cei ]din jurul lui.
Carnea mea tremură de teama de tine; și mă tem de judecățile tale.
Şi mi-a spus: Israele, tu [eşti ]servitorul meu în care voi fi glorificat.
Vă voi accepta cu aroma voastră dulce, când vă voi scoate dintre popoare și vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați; și voi fi sfințit în voi înaintea păgânilor.
Apoi el mi-a spus: Camerele dinspre nord [și ]camerele dinspre sud, care [sunt] înaintea locului despărțit, [sunt] camere sfinte, unde preoții, care se apropie de DOMNUL, vor mânca lucrurile preasfinte; acolo vor pune ei lucrurile preasfinte și darul de mâncare și ofranda pentru păcat și ofranda pentru fărădelege, pentru că locul [este] sfânt.
Tată, glorifică numele tău. Atunci a venit o voce din cer, [spunând:] Deopotrivă [l]-am glorificat și [îl] voi glorifica din nou.
Și orice veți cere în numele meu, aceea voi face, ca Tatăl să fie glorificat în Fiul.
Când va veni să fie glorificat în sfinții săi și să fie admirat în acea zi, de toți cei ce cred, pentru că mărturia noastră printre voi a fost crezută.
Pentru că [a venit] timpul ca judecata să înceapă la casa lui Dumnezeu, iar dacă întâi [începe] la noi, care [va fi] sfârșitul acelora care nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu?