TSK

TSK · Levitic 27:30

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Şi binecuvântat fie Dumnezeul cel preaînalt care a dat pe duşmanii tăi în mâna ta. Şi [Avram] i-a dat zeciuieli din toate.

Şi se va întâmpla la [timpul] roadelor, că voi veţi da a cincea [parte] lui Faraon şi patru părţi vor fi ale voastre, pentru sămânţa câmpului şi pentru mâncarea voastră şi pentru cei ai caselor voastre şi pentru mâncare pentru micuţii voştri.

Și, iată, am dat copiilor lui Levi toate zeciuielile ca o moștenire, pentru serviciul lor pe care îl servesc, serviciul tabernacolului întâlnirii.

¶ Ci la locul pe care îl va alege DOMNUL Dumnezeul vostru dintre toate triburile voastre, ca să îşi pună numele acolo, [adică ]la[ ]locuinţa lui, să căutaţi; şi acolo să veniţi,

Și imediat ce a ieșit porunca, copiii lui Israel au adus din abundență primele roade din grâne, vin și untdelemn și miere și din tot venitul câmpului; și zeciuiala tuturor [lucrurilor ]au adus-o din abundență.

Și au adus ofrandele și zeciuielile și [lucrurile ]dedicate cu credincioșie, peste care Conania, levitul, [era ]conducător, iar Șimei, fratele său, [era ]al doilea.

Și preotul, fiul lui Aaron, să fie cu leviții când leviții iau zeciuieli; și leviții să aducă zeciuiala zeciuielilor la casa Dumnezeului nostru, în camere, la casa tezaurului.

Și pregătise pentru el o cameră mare, unde înainte ei puneau darurile de mâncare, tămâia și vasele și zeciuiala din grâne, vinul nou și untdelemnul, care erau poruncite [să fie date ]leviților și cântăreților și portarilor, și ofrandele preoților.

Va jefui un om pe Dumnezeu? Totuşi voi m-aţi jefuit. Dar voi spuneţi: În ce te-am jefuit? În zeciuieli şi ofrande.

Dar vai vouă, fariseilor! Pentru că dați zeciuială [din] mentă și rută și [din] toate felurile de ierburi și neglijați judecata și dragostea de Dumnezeu; pe acestea trebuia să [le] faceți și pe celelalte să nu le lăsați nefăcute.

Evrei 7:5 TSK

Și, într-adevăr, cei dintre fiii lui Levi, care primesc serviciul preoției, conform legii au poruncă să ia zeciuieli de la popor, adică de la frații lor, cu toate că au ieșit din coapsele lui Avraam.