TSK

TSK · Luca 2:11

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Sceptrul nu se va depărta de la Iuda, nici legiuitor dintre picioarele lui, până ce Şilo vine; şi la el [va fi] adunarea poporului.

Isaia 9:6 TSK

Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul lui şi îi va fi pus numele Minunat, Sfătuitor, Dumnezeul puternic, Tatăl veşnic, Prinţul Păcii.

Și Iacob a născut pe Iosif, soțul Mariei, din care a fost născut Isus, care este numit Cristos.

Și Simon Petru a răspuns și a zis: Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.

Luca 1:43 TSK

Și de unde îmi [este] aceasta, ca mama Domnului meu să vină la mine?

Luca 2:4 TSK

Iar Iosif s-a urcat și el din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, la cetatea lui David care se numește Betleem; (pentru că era din casa și [din] genealogia lui David);

Iar el le-a spus: Cum spun ei: Cristos este fiul lui David?

Ioan 1:41 TSK

El întâi a găsit pe fratele său Simon și i-a spus: Noi am găsit pe Mesia (care fiind tradus este Cristosul).

Ioan 4:42 TSK

Și spuneau femeii: Acum credem, nu din cauza vorbirii tale, [ci] fiindcă [l]-am auzit noi înșine și știm că acesta este în adevăr Cristosul, Salvatorul lumii.

Ioan 7:25 TSK

Atunci unii dintre cei din Ierusalim au spus: Nu este acesta cel pe care caută ei să îl ucidă?

Da, Doamne, i-a spus ea: Eu cred că tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.

De aceea toată casa lui Israel să știe cu siguranță, că Dumnezeu l-a făcut pe acest Isus pe care voi l-ați crucificat, deopotrivă Domn și Cristos.

Cuvântul pe care [Dumnezeu] l-a trimis copiilor lui Israel, predicând pacea prin Isus Cristos, (acesta este Domn al tuturor),

Primul om [este ]din pământ, pământesc; al doilea om [este] Domnul din cer.

Și să mărturisească fiecare limbă că Isus Cristos [este] Domnul, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.

De aceea, așa cum l-ați primit pe Cristos Isus Domnul, [așa să] umblați în el,

Tit 2:10 TSK

Nu furând, ci arătând toată buna credincioșie, pentru ca să înfrumusețeze doctrina lui Dumnezeu Salvatorul nostru în toate.

Și noi am văzut și aducem mărturie că Tatăl l-a trimis pe Fiul [să fie] Salvatorul lumii.