TSK

TSK · Luca 23:35

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Şi au spus unul altuia: Iată, vine acest visător.

Dar eu[ sunt] vierme și nu om; de ocara oamenilor și disprețuit de popor.

Pot număra toate oasele mele, ei mă privesc [și] se holbează la mine.

Nu lăsa dușmanii mei să se bucure pe nedrept de mine, [nici] nu îi lăsa să clipească cu ochiul pe cei ce mă urăsc fără motiv.

Fiindcă ei persecută [pe cel] pe care tu l-ai lovit; și vorbesc spre mâhnirea celor pe care i-ai rănit.

Iată, pe servitorul meu pe care îl înalţ, alesul meu, [în care ]sufletul meu se desfată; am pus duhul meu peste el, el va aduce judecată neamurilor.

El este dispreţuit şi respins de oameni; un om al întristărilor şi obişnuit cu mâhnirea, şi ne-am ascuns de el cum ne-am [ascunde] feţele, a fost dispreţuit şi noi nu l-am preţuit.

Şi voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duhul harului şi al cererilor; şi ei vor privi spre mine, a[cela ]pe care l-au străpuns, şi vor jeli pentru el, precum jeleşte cineva pentru singurul [lui fiu], şi vor fi în amărăciune pentru el, precum este cineva în amărăciune pentru întâiul [său ]născut.

Iată, servitorul meu, pe care l-am ales; preaiubitul meu în care sufletul meu își găsește toată plăcerea; voi pune duhul meu peste el și va arăta judecată neamurilor.

Și cei ce treceau pe acolo îl defăimau, clătinându-și capetele și spunând: Aha, tu care distrugi templul și în trei zile [îl] zidești,

Ești tu Cristosul? Spune-ne. Iar el le-a spus: Dacă vă voi spune, nicidecum nu veți crede;