Și Moise a scris toate cuvintele DOMNULUI și s-a sculat devreme dimineața și a zidit un altar sub deal, și douăsprezece stâlpi, conform celor douăsprezece triburi ale lui Israel.
TSK
TSK · Matei 19:28
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și să iei floarea făinii și să coci douăsprezece turte din ea, două zecimi să fie într-o turtă.
Şi Ilie a luat douăsprezece pietre, conform numărului triburilor fiilor lui Iacob, către care cuvântul DOMNULUI a venit, spunând: Israel va fi numele tău;
Şi au oferit la dedicarea acestei case a lui Dumnezeu o sută de tauri, două sute de berbeci, patru sute de miei; şi ca sacrificiu pentru păcat pentru tot Israelul, doisprezece ţapi, conform cu numărul triburilor lui Israel.
Căci precum cerurile noi şi pământul nou, pe care le voi face, vor rămâne înaintea mea, spune DOMNUL, tot astfel sămânţa şi numele vostru vor rămâne.
Și el i-a spus: Ce voiești? Iar ea i-a spus: Permite ca acești doi fii ai mei să șadă unul la dreapta ta și altul la stânga, în împărăția ta.
Iar voi sunteți cei care ați rămas [necontenit] cu mine în ispitirile mele.
Nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și dacă lumea va fi judecată de voi, sunteți voi nedemni să judecați cele mai neînsemnate lucruri?
Dacă îndurăm, vom și domni împreună cu [el]; dacă [îl] negăm și el ne va nega.
Și celui ce învinge și ține faptele mele până la sfârșit, îi voi da putere peste națiuni;
¶ Și de jur împrejurul tronului [erau] douăzeci și patru de scaune; și pe scaune am văzut douăzeci și patru de bătrâni, șezând, îmbrăcați în haine albe; și aveau pe capetele lor coroane de aur.
Și s-a arătat o mare minune în cer; o femeie îmbrăcată cu soarele, și luna sub picioarele ei, și pe capul ei o coroană cu douăsprezece stele;
Și am văzut un mare tron alb și pe cel ce ședea pe el, de la fața lui au fugit pământul și cerul; și loc nu s-a găsit pentru ele.
Și avea un zid mare și înalt și avea douăsprezece porți, și la porți doisprezece îngeri și nume scrise pe ele, care sunt [numele] celor douăsprezece triburi ale copiilor lui Israel;