TSK

TSK · Matei 22:4

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Și au refuzat să dea ascultare, nici nu și-au amintit de minunile tale pe care le-ai făcut printre ei; ci și-au înțepenit gâturile și în răzvrătirea lor au rânduit o căpetenie pentru a se întoarce la robia lor; dar tu [ești] un Dumnezeu gata să ierte, plin de har și milostiv, încet la mânie și de o mare bunătate, și nu i-ai părăsit.

Înțelepciunea și-a zidit casa, și-a dăltuit cele șapte coloane;

Din nou a trimis alți robi, mai mulți decât primii; iar ei le-au făcut la fel.

Luca 10:1 TSK

Iar după acestea, Domnul a mai rânduit [și] alți șaptezeci și i-a trimis doi câte doi înaintea feței lui în fiecare cetate și loc, oriunde avea să vină el însuși

Și le-a spus: Astfel este scris și astfel se cuvenea să sufere Cristos și să învie dintre morți a treia zi,

Ci veți primi putere după ce Duhul Sfânt va fi venit peste voi; și îmi veți fi martori deopotrivă în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la cea mai îndepărtată parte a pământului.

Atunci Pavel și Barnaba au vorbit cutezător și au spus: Era necesar ca întâi să vă fie vorbit vouă cuvântul lui Dumnezeu; dar, văzând [că] îl dați la o parte și vă judecați nedemni de viața veșnică, iată, ne întoarcem la neamuri.

El care nu a cruțat pe propriul său Fiu, ci l-a predat pentru noi toți, cum nu ne va dărui de asemenea toate lucrurile cu el?