TSK

TSK · Matei 27:5

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Atunci Saul a spus purtătorului său de arme: Scoate-ți sabia și străpunge-mă cu ea, ca nu cumva acești necircumciși să vină și să mă străpungă și să își bată joc de mine. Dar purtătorul său de arme a refuzat, pentru că se temea foarte tare. De aceea Saul a luat o sabie și s-a aruncat în ea.

Şi s-a întâmplat, când Zimri a văzut că cetatea fusese luată, că a intrat în palatul casei împăratului şi a ars casa împăratului peste el cu foc şi a murit,

Iov 7:15 TSK

Astfel că sufletul meu alege strangulare [și] moarte mai degrabă decât viața mea.

Luca 1:9 TSK

Conform obiceiului serviciului preoțesc, i-a venit rândul să ardă tămâie când intra în templul Domnului.

Acesta atunci a cumpărat un câmp cu răsplata nelegiuirii; și, căzând cu capul înainte, a pleznit în două prin mijloc și toate măruntaiele i s-au revărsat.