TSK

TSK · Neemia 13:25

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Și să iei dintre fiicele lor pentru fiii tăi și fiicele lor să curvească după dumnezeii lor și să facă pe fiii tăi să curvească după dumnezeii lor.

Nici să nu te încuscreşti cu ele; să nu dai pe fiica ta fiului său, nici să nu iei pe fiica lui pentru fiul tău.

Şi leviţii să vorbească şi să spună tuturor bărbaţilor lui Israel cu voce tare:

Ezra 7:26 TSK

Şi oricine nu va împlini legea Dumnezeului tău şi legea împăratului, judecata să fie executată repede asupra lui, fie spre moarte, sau spre alungare, sau spre confiscarea bunurilor, sau spre închisoare.

¶ Și m-am mâniat foarte tare când am auzit strigătul lor și aceste cuvinte.

S-au alipit de frații lor, nobilii lor și au intrat într-un blestem și într-un jurământ, pentru a umbla în legea lui Dumnezeu, care a fost dată prin Moise servitorul lui Dumnezeu și pentru a ține și a împlini toate poruncile DOMNULUI Domnul nostru și judecățile lui și statutele lui;

Atunci m-am certat cu nobilii lui Iuda și le-am spus: Ce lucru rău [este ]acesta pe care îl faceți, pângărind ziua sabatului?

Cei ce părăsesc legea laudă pe cei stricați, dar cei ce țin legea se luptă cu ei.

Atunci unul dintre învățătorii legii a răspuns și i-a zis: Învățătorule, vorbind astfel și pe noi ne ocărăști.