De aceea a trimis mesageri la Balaam, fiul lui Beor, la Petor, care [este] lângă râul din țara copiilor poporului său, pentru a-l chema, spunând: Iată, a ieșit un popor din Egipt; iată, ei acoperă fața pământului și s-au așezat înaintea mea;
TSK
TSK · Numeri 31:8
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Cine poate număra pulberea lui Iacob și numărul celei de a patra [părți] a lui Israel? Lasă-mă să mor moartea celor drepți și sfârșitul meu să fie ca al lui!
Și numele femeii madianite care a fost ucisă [era] Cozbi, fiica lui Țur; el [era] cap peste un popor [și] a unei case părintești în Madian.
Și toate cetățile câmpiei și toată împărăția lui Sihon, împăratul amoriților, care domnea la Hesbon, pe care l-a bătut Moise, [pe el] și pe prinții Madianului; pe Evi și pe Rechem și pe Țur și pe Hur și pe Reba, [care erau] conducători ai lui Sihon, locuitori în țară.
DOMNUL este cunoscut [prin] judecata [pe care] [o] face; cel stricat este prins în lucrarea propriilor mâini. Higaion. Selah.
Integritatea celor drepți îi va călăuzi, dar perversitatea călcătorilor [de lege] îi va nimici.
Dar cei ce intenționează să fie bogați, cad în ispită și [în] cursă și [în] multe pofte nebune și vătămătoare, care afundă pe oameni în distrugere și pieire.
¶ Vai lor! Pentru că au mers pe calea lui Cain şi s-au grăbit cu lăcomie după rătăcirea lui Balaam pentru plată şi au pierit în împotrivirea lui Core.
Și fiara a fost prinsă, și cu ea profetul fals, care în fața sa lucra miracole, cu care înșela pe cei ce au primit semnul fiarei și pe cei ce se închinau icoanei sale. Aceștia doi au fost aruncați de vii într-un lac de foc arzând cu pucioasă.